Skip to content

ADEVARUL despre Universitatea „Petre Andrei”

Februarie 14, 2012

„Multi nu aud, nu vad, nu vorbesc!”

de frica sau din pasivitate…

Blogul  „Iasijudeca!” se adreseaza studentilor, presei,  iesenilor, romanilor, autoritatilor statului si nu numai!

In vara lui 2009, se invoca existenta Ordinului 4294, semnat de E. Andronescu, prin care profesorul D. Tompea este numit rector al Universitatii „Petre Andrei”. Cu ajutorul lui, s-a ocupat sediul universitatii, se interzice accesul in cladire pentru peste 60 de persoane (cadre didactice si personal administrativ), iar alte cadre didactice sunt nevoite sa semneze demisii de la Universitatea „Petre Andrei” si alte contracte, cu D. Tompea, respectiv Universitatea „Petre Andrei” din Iasi, desi se cunostea ca exista Decizia irevocabila de la Galati ce consacra existenta unei singure universitate.  Sentinta civila 1153/5.03.2010  anuleaza Ordinul 4294/2009  D. Tompea nemaiavand dreptul legal de a exercita functia de rector.

Desi s-a prezentat denaturat, in mass-media, ca un conflict intre doua persoane ce s-ar lupta pentru conducerea institutiei, in realitate cei care detin controlul in prezent in universitate au urmarit sa puna mana pe cladire si sa isi creeze conturi cat mai consistente, platindu-i cinic de derizoriu pe ceilalti salariati. In primul rand, victimele sunt studentii si absolventii care, prin achitarea taxelor (multe imaginare pentru asa-zise restante, examene de diferenta etc.), au „alimentat” aceasta dorinta si au oferit sursa financiara pentru coruptie fara de care nu ar fi fost posibil sa se intample toate aceste acte ilegale fara precedent.

Vom prezenta  ADEVARUL despre  abuzurile unor persoane fara nici o calitate,  drama unor oameni care de doi ani jumatate cu legea de partea lor nu reusesc sa isi ocupe de drept posturile.  Desi declara ca nu se opun executarii silite, grupul Tompea-Bocancea, dupa ce au intarziat executarea silita printr-o suspendare provizorie, trimit la incheierea procesului-verbal pe S. Bocancea (fara calitate legala), D. Sandru, D. Druga si, imediat ce hartia este semnata, dispar, iar persoanele reintegrate constata ca toate incaperile din institutie sunt incuiate. Reprezentantul Politiei nu intreprinde nimic, iar executorul a parasit imediat locatia. Jandarmeria nu a fost prezenta.

A doua zi salariatilor le-a fost interzis accesul in cladire, iar doua doamne au fost bruscate de firma de paza

Pentru ca s-au facut tot felul de speculatii, vom prezenta in cele ce urmeaza acte doveditoare  in atasamentele din articolele urmatoare , filme si explicatii!

Va invitam la lectura!

From → DOVEZI COMENTATE

One Comment
  1. Hi, this is a comment.
    To delete a comment, just log in, and view the posts’ comments, there you will have the option to edit or delete them.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: